Prezidențiale în SEPTEMBRIE. Camera Deputaților adoptă legea / „Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor”

Publicat: 05/03/2024, 12:18
Actualizat: 05/03/2024, 12:20

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede devansarea datei alegerilor pentru președinția României. Legea merge la promulgare.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 15 septembrie (primul tur) și pe 29 septembrie (turul doi).

Proiectul inițiat de UDMR a trecut de Camera Deputaților cu 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi o abţinere.

Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre, prevede forma adoptată a proiectului.

În timpul ședinței de plen, USR a cerut retrimiterea proiectului la comisiile de specialitate. Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu a explicat că alegerea preşedintelui „este un aspect foarte important în democraţie şi nu este acceptabil ca acest proiect să stea două zile în Camera Deputaţilor”, insistând că este nevoie de dezbateri.

Propunerea a fost respinsă de plen, cu 51 de voturi în favoarea acesteia şi 95 de voturi împotrivă.

Lunea trecută, proiectul a fost votat în Senat cu 76 de voturi pentru și 20 împotrivă.

Comisia juridică din camera superioară a Parlamentului a modificat proiectul inițial, care prevede acum că alegerile „alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior datei în care ajunge la termen mandatul de președinte”.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform